Sunt obosita.
Imi doresc sa ma dezbrac de mine cum te dezbraci de-o rochie de voal, pe care-o lasi sa-ti lunece usor, aprope fara sa simti macar.
Imi doresc sa ma dezbrac de lume cum te dezbraci de-o rochie din piele stransa, ce s-a supraincalzit, caci ai suprapurtat-o.
Sa nu ramana decat umbra, o umbra pe care s-o scuture vantul cand si cand, in amintirea celei care-a(m) fost...si-atat. Nimic mai mult.
Mi-e dor...mi-e dor de mare, de nisip. Mi-e dor de tot ce nu-i al meu, dar caruia m-am daruit si-a devenit al meu pentru ca ma contine...
Si-as vrea un vid in care sa ma pierd ca-ntr-un somn lipsit de vise si-n care sa nu ma mai regasesc...
am obosit de tot.
Vii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu